Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu au fost capturați lângă Târgoviște și reținuți într-o unitate militară. Apoi, au fost judecați și, în doar câteva ore, condamnați la moarte. Execuția a avut loc în respectiva unitate militară chiar în ziua de Crăciun, cei doi fiind răpuși cu o ploaie de gloanțe.
Avocatul lor, Constantin Lucescu, acum general în retragere, a făcut dezvăluiri la ”Sinteza Zilei”, de la Antena3, despre așa zisul proces al dictatorilor.
Constantin Lucescu spune că nu este vorba de niciun proces. Acesta menţionează faptul că pentru a putea să ne referim la cazul soţilor Ceauşescu în contextul unui proces nu este corect, pentru că pentru aşa ceva ar fi fost nevoie de un rechizitoriu, ceea ce nu s-a întâmplat. În plus, pentru a se ajunge la rechizitoriu era nevoie şi de o expertiză medico-legală şi de incriminări. (CITEȘTE ȘI: CE PASIUNI SECRETE AVEA NICOLAE CEAUŞESCU. PUŢINI ROMÂNI ŞTIU ASTA)
Constantin Lucescu a adăugat că Revoluţia este, în opinia sa, o lovitură de stat, care s-a încheiat cu o crimă.
„Lovitură de stat cu o crimă oribilă (n.r. întrebat despre natura evenimentului, pe nu-l consideră că a fost o Revoluţie). Este opinia a mea, însă, și nu pot să-mi arog dreptul de a da un verdict definitiv. (…) După crima umană pe care noi am făcut-o am făcut a doua și cea mai importantă crimă care duce la desconsiderarea statului și a instituțiilor statului. Instituția cea mai importantă este justiția. Toată străinătatea a criticat modul în care nu a existat proces. Iar noi am căutat în continuu să-i spunem proces”, a spus generalul în rezervă Constantin Lucescu, avocatul soţilor Ceauşescu în procesul de la Târgovişte.
Nicolae Ceaușescu a vizitat Statele Unite ale Americii în anul 1978 și a fost blamat de românii care părăsiseră țara pentru ”Tărâmul Făgăduinței”. Ce răspuns le-a dat Ceaușescu? (NU RATA: ANAF REIA LICITAȚIA DE VÂNZARE A MAȘINII ARO CE A APARȚINUT LUI NICOLAE CEAUȘESCU)
Românii „evadaţi” din lagărul comunist i-au reproşat în permanenţă lui Ceauşescu, dar şi Partidului Comunist Român, în general, dictatura instaurată, condiţiile de trai înfiorătoare din ţară şi politica de reducere la tăcere şi chiar de exterminare a celor care aveau opinii politice diferite.
În timpul vizitei sale din Statele Unite ale Americii, în 1978, Ceaușescu s-a cazat pe 16 aprilie la hotelul Waldorf Astoria din New York, dar a avut surpriza de a da nas în nas cu peste 1.000 de contestari, români din diaspora, care l-au huiduit şi au aruncat cu roşii şi cu ouă în maşina blindată în care se afla, scrie adevarul.ro.
Ceauşescu s-a întors hotel, însă n-a scăpat. Câţiva oameni l-au aşteptat şi la acea oră târzie și au aruncat cu legume şi ouă înspre maşina lui. A doua zi, dictatorul l-a luat la rost pe primarul ales al New York-ului, Edward Koch. La discuţii a asistat și Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. (VEZI AICI: NU ESTE BANC! CÂȚI LEI AVEA NICOLAE CEAUȘESCU ÎN CONT LA CEC)
Ce a scris Pacepa în cartea sa, ”Orizonturi Roșii”, despre acel incident: „N-am ce discuta cu jidanu` ăla împuţit”, ar fi spus Ceauşescu, potrivit lui Pacepa, atunci când a fost înştiinţat că primarul metropolei doreşte o întrevedere.
Koch a venit personal la hotelul unde se cazase Ceaușescu, iar dictatorul a dat ordin: „Dă-i drumu` porcului să intre!”
„Asta este o adevărată insultă. Nu ar fi trebuit să permiteţi această demonstraţie, a început Ceauşescu, fără să se sinchisească de saluturile lui Koch şi fără măcar să privească în direcţia acestuia”, a relatat Pacepa în cartea sa.
„Domnule preşedinte, ar trebui să fiţi cât se poate de satisfăcut”, a fost răspunsul primarului. ”Lumea nu se leagă decât de oamenii foarte importanţi. Şi împotriva mea demonstrează mai tot timpul. Nu-mi pasă. Umblu exact printre pichetele lor de demonstranţi. Tot ce denotă de aici este că dumneavoastră sunteţi un om foarte important”, ar mai fi spus americanul.